Un tren de marfă defect a BLOCAT circulaţia trenurilor între staţiile Gligoreşti şi Luduş

Un tren de marfă defect a BLOCAT circulaţia trenurilor între staţiile Gligoreşti şi Luduş
Publicat: 11/02/2024, 16:09

Circulaţia feroviară a fost închisă duminică după-amiaza pe linia simplă Gligoreşti – Luduş, din cauza defectării unui tren privat de marfă în linie curentă, la km 327+400.

„Trenul privat de marfă, care aparţine operatorului Constantin Group, efectua un transport pe relaţia Constanţa Ferryboat – Iernut şi are în compunere 35 de vagoane goale”, se menţionează într-un comunicat transmis de Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA.

Până la sosirea locomotivei de ajutor, necesară pentru retragerea garniturii de marfă din linie curentă, trenurile de călători IR 1745, care circulă în relaţia Tărgu Mureş – Cluj Napoca, şi R 4534, care circulă în relaţia Războieni – Târgu Mureş, au staționat temporar în gările Luduş, respectiv Gligoreşti.

„CFR SA adresează scuzele necesare călătorilor din trenurile staţionate temporar şi îi asigură că personalul feroviar al SRCF Braşov va acorda tot suportul tehnic necesar operatorului privat de marfă pentru retragerea garniturii defecte în condiţii de siguranţă, astfel încât reînscrierea în circulaţie a trenurilor de călători să se realizeze în cel mai scurt timp”, precizează sursa citată, conform Agerpres.

Carla Adamescu
Carla Adamescu este un jurnalist cu experiență în domeniul social. A lucrat în presa locală și, ulterior, la publicații din Capitală. S-a mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
Postul Crăciunului, încercare grea pentru români. Unde se vând cei mai scumpi cartofi din țară
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună